Gata cu vinovăția! Pune limite sănătoase în relația cu părinții tai.

Frică de judecată, rușine, vină, senzația de egoism. Ți se par familiare? Le simți încă atunci când iei o decizie și vrei să pui limite în relația cu părinții tăi?

Hai să facem o scurtă călătorie în trecutul tău. Ești gata? 
Amintește-ți ce simțeai când mama ta te întreba despre o notă de la școală? După răspuns venea inevitabil comparația cu colegul de banca sau cel mai bun prieten. El ”avea două capete” de asta lua note mai mari ca tine? Te simțeai mic si vinovat că nu poți mai mult. Sau când ți-ai făcut primul iubit sau prima iubită. Așa-i că nu era suficient de bun/ă pentru tine și că ”puteai mai mult”. Deși te revoltai aici intervenea rușinea. Când ai vrut să îți deschizi propria afacere nu cumva ți-au spus că ar fi ”bine să ai totuși un job serios și stabil.” Iar aici încrederea în tine devenea mai scăzută. 
Mă opresc și nu continui lista. Pentru că știu că ai înțeles exact ce voiam să spun. Și te regăsești. 
Și vreau sa știi că acest lucru este cat se poate de firesc dacă ești curios și te uiți la felul în care ai fost tratat, tiparul de comportament  pe care l-ai văzut în familia ta și la faptul ca părinții foloseau vina si rușinea pentru a obține de la tine ceea ce doreau. 

Hai să rescriem scenariul

Ceea ce vreau să îți propun este să începi sa înveți sa pui limite sănătoase, cu blândețe si iubire, înțelegând aceste emoții și înțelegând faptul că limite sunt o caracteristică a oamenilor generoși, iubitori și cu o inima mare, așa cum le spune Brene Brown.

Îți propun un exercițiu.
 Gândește-te la momentele în care interacționezi cu alte persoane de vârsta părinților tai. Pot fi părinții prietenilor tai, pot fi socrii, pot fi părinții partenerului, oricine. Cum interacționezi cu ei? Vezi că ai un comportament diferit? Îți este ușor să fii tu? Simți că poți face acele lucruri pe care te temi să le faci de fata cu ai tai? Dacă te uiți atent, poate chiar te surprinzi că ai secrete cu ei. 
Oare de ce crezi că este diferit în relație cu alte persoane de seama părinților tai? De ce cu ei îți este ușor să spui lucrurilor pe nume și să fii ok cu răspunsul lor?
Nu te gândești că te judecă, că te resping, că nu te mai iubesc sau că se supăra pe tine sau poate chiar iei în calcul că se pot întâmplă aceste lucruri, dar ești ok cu asta, nu este o problema. Poate te și gândești că nu e treaba lor ce faci tu.

Te regăsești în cele de mai sus?

Acum, dacă ne întoarcem la părinții tăi, care să fie treaba cu ei? De ce să nu poți să te porți la fel și cu ei?

Oare sa îi fi urcat pe un piedestal? 

Pe piedestalul persoanelor în fața cărora ai înțeles că:
1. - tu trebuie să fii într-un anumit fel, trebuie să faci sau să nu faci anumite lucruri pentru că doar așa poți fi suficient de bun și demn de iubirea lor? 
2. - nu ai voie să greșești?
3. - trebuie să fii că o curte fără gard, în care intra și iese cine vrea când vrea fără să ceara voie fără ca tu să spui ceva?
4. - trebuie să joci un rol pe care ți l-au asignat?
5. - ceea ce simți tu și nevoile tale sunt greșite?

Ce poți face astfel încât să îi dai jos de pe piedestal și să pui în cuvinte limitele pe care acum ai curajul să le spui doar în mintea ta?

1. Începe să lucrezi la limitele interne. Care este relația cu tine însuți? Te poți baza pe tine? Îți ții promisiunile fata de tine? Îți cunoști limitele interne? Care sunt?  Înainte de a seta limite cu ceilalți este nevoie să te cunoști. Să știi ce este ok pentru tine și ce nu. 
2. Descoperă care este credință limitativă care te împiedica să fii tu așa cum ești și de fata cu ai tai. Ce te împiedică să le spui ce gândești sau ce nevoi ai și verifica de unde vine?  În felul acesta te asiguri că setezi limita în contextul actual fără a risca să aluneci într-o experiența anterioara asemănătoare. 
3. Imaginează-ți momentul în care îți vei comunica limitele cu ei. Imaginează-ți că o vei face calm, asumat, gândind că este ok pentru tine așa și fără așteptarea că ei să valideze, să înțeleagă sau să accepte ceea ce tu le spui.
4. Semantica face diferență. Alege-ți cuvintele potrivite. Poți chiar scrie pe o foaie exact ceea ce vrei să spui și să repeți de cât mai multe ori în așa fel încât să te asiguri că știi ceea ce vei spune. E că atunci când învață-i o poezie pentru serbare și trebuia să o repeți de mai multe ori că să o poți spune când ieși pe scena. Nu aveai de unde să știi poezia, că nu ți-o mai spusese nimeni, așa că trebuia să o repeți că să o poți transmite spectatorilor.

Când vei ști exact cine ești, ce dorești, ceea ce este ok pentru tine și ce nu și cum să transmiți aceste lucruri, îți vă fi ușor să le transmiți celorlalți limitele tale. În lipsa acestor lucruri te vei “pierde” în ei și vei acționa în funcție de așteptările lor de la tine, renunțând la cine ești tu cu adevărat și la lucrurile care te fac să te simți împlinit. 
Că la examen, știi subiectul, ești relaxat și încrezător. Nu-l știi, devii nesigur, te stresezi și copiezi de la celălalt sperând că el să facă bine. 

Ce sa faci atunci când ceilalți nu respectă limitele pe care le setezi? 

Ai voie să stabilești consecințe pentru situațiile când limitele comunicate nu sunt respectate. 
Da! Pare ciudat, nu? Cum adică să stabilesc consecințe? 
Lasă-mă să ghicesc! După ce ai setat o limită și celălalt a respectat-o doar de două ori după care pare că a uitat tot ce i-ai zis, te-ai supărat și te-ai gândit că nu îi pasă de tine. Așa e? 
Nimic mai fals. Așa cum și pentru tine este ceva nou, așa și pentru celălalt și pe lângă asta poate fi chiar și amenințătoare o așa schimbare radicală. Și atunci, va avea tendința de a reveni la ceea ce știe foarte bine, adică la felul în care a făcut atât timp. 
În acele momente îi poți reaminti cu calm despre ceea ce ați stabilit, aducând vorba și despre ceea ce vei alege tu să faci în momentul în care vă continua să nu respecte limita. 

Am soluții pentru tine

Cel mai important este să te transformi în propriul tău observator. Fă un pas lateral și uită-te spre ceea ce se întâmplă cu adevărat fără să judeci sau să critici. Fără etichetare. E un proces dificil. Ca să începi să îl antrenezi începe cu lucruri mărunte din viața ta. Antrenează ”mușchiul observării”.
Nu exagera sau generaliza. Rămâi cu atenția doar la situația prezentă, la ceea ce se întâmplă în acel moment.
Observă ceea ce simți.
Identifica ce anume ai nevoie în acel moment de la acea situație. Ce ți-ar plăcea să se întâmple? Ține seama că dacă ești la început cu setarea limitelor, este foarte posibil să nu-ți poți da seama ușor de nevoia ta, de aceea este nevoie de exercițiu pentru a-ți deveni ușor să faci cereri simplu și foarte specific pentru că celălalt să înțeleagă ceea ce are de făcut.
Nu ameninți, faci o cerere și ești conștient de faptul că celălalt poate spune da sau nu și e ok așa.