Interviul de angajare – Ghidul candidatului

Interviul de angajare este un proces prin care un angajator evaluează un potențial candidat pentru un loc de muncă. Scopul interviului este de a obține informații despre experiența, abilitățile și potențialul candidatului, precum și de a evalua compatibilitatea acestuia cu cerințele și cultura organizației. Știm că nu este întotdeauna ușor să găsești jobul potrivit, iar interviul de angajare este un proces care poate provoca stres și anxietate pentru viitorul angajat. De aceea, am construit un ghid pentru interviul de angajare, în care îți vom oferi sfaturi, răspunsuri și chiar idei pentru a putea trece cu brio de aceasta etapă.

În cazul în care ai aplicat la mai multe locuri de muncă, ai fost la mai multe interviuri și încă nu ai primit un răspuns pozitiv nu este cazul să te descurajezi. Tot ceea ce trebuie să faci este să folosești feedback-ul primit de la angajatori pentru a-ți crește șansele de angajare. Studiază, participă la diverse cursuri din domeniul în care vrei să lucrezi și aplică din nou la un loc de muncă.

Un aspect deosebit de important în găsirea unui loc de muncă constă în a ne considera că suntem deja angajați. Locul nostru de muncă este acela de a ne găsi un loc de muncă. Mai exact ne vom trezi în fiecare dimineață, ne vom îmbrăca frumos, ca și cum am merge la un loc de muncă. Vom lucra zilnic 8 ore de luni până vineri pentru a ne găsi locul de muncă potrivit. Vom scrie Curriculum vitae, vom aplica la diverse posturi de muncă vacante, vom anunța prietenii, cunoștințele, rudele că suntem în căutarea unui loc de muncă. Putem participa la târguri de locuri de muncă, ne putem înscrie la programe de internship sau chiar voluntariat pe domeniul în care dorim să lucrăm. Acționând în acest mod, putem chiar spune că succesul în găsirea unui loc de muncă este aproape garantat. Nu uita că pregătirea și încrederea în tine sunt cheia succesului într-un interviu de angajare. Mult succes!


 2.webp?1694428417394

Iată câteva sfaturi care te pot ajuta să te pregătești pentru un interviu de angajare:

 

1. Fii documentat/ă cu privire la compania la care vrei să te angajezi și la poziția care te interesează:

Îți dorești să le lași angajatorilor o impresie plăcută despre tine, de aceea este bine să îți faci research-ul înainte. Informează-te despre organizație, misiunea, valorile și produsele sau serviciile sale. Acest aspect te va ajuta să le demonstrezi angajatorilor că îți dai interesul și să înțelegi mai bine dacă te-ai potrivi cu situația companiei.

 

2. Revizuiește-ți CV-ul:

În cadrul unui interviu de angajare, CV-ul este cartea ta de vizită. Completează-l temeinic și include în el toate detaliile care ar putea fi relevante pentru poziția la care vrei să aplici. De asemenea, fii pregătit/ă  să răspunzi la întrebări despre experiența și abilitățile menționate în CV-ul tău și gândește-te dinainte la exemple concrete care să demonstreze competențele tale.

 

3. Anticipează întrebările comune:

Pregătește-te pentru întrebări obișnuite, cum ar fi: "Spune-mi despre tine", "De ce dorești să lucrezi în această companie?" sau "Care sunt punctele tale forte și punctele tale slabe?". Angajatorii pot utiliza și întrebări legate de comportamentul tău pentru a evalua cum ai gestionat situațiile dificile din trecut sau cum le-ai rezolva la momentul actual. Poți încerca să răspunzi la aceste întrebări înainte de interviu, pentru a nu fi luat/ă prin surprindere. Și de asemenea, îți poți pregăti dinainte exemple specifice de rezolvare a problemelor și de gestionare a situațiilor de stres.

 

4. Demonstrează interes și entuziasm:

Arată-ți interesul pentru poziția dorită și pentru companie prin întrebări relevante pe care le poți adresa angajatorului. Acest aspect denotă interes și poate un mare avantaj pentru tine în fața angajatorului. Fii atent la limbajul corpului și la comunicarea non-verbală. Acest aspect te poate ajuta să transmiți încredere de sine și entuziasm față de oportunitatea noului loc de muncă.

 

5. Întrebări finale și mulțumiri:

La finalul interviului, poți întreba despre următorii pași în procesul de recrutare și poți exprima recunoștință pentru oportunitatea de a participa la interviu. Acest lucru denotă profesionalism și poate fi extrem de apreciat de către angajatori.

 

Cum decurge un interviu de angajare?

1.webp?1694428507010

Acesta se desfășoară de obicei în cadrul companiei la care ai aplicat și este de obicei ținut de echipa de Resurse Umane. În cadrul firmelor mici este posibil ca cineva dintr-o funcție mai înaltă să preia candidații. Interviul este de obicei structurat sub forma unei discuții, care durează aproximativ 30 minute. Angajatorii pun întrebări candidaților pentru a vedea care dintre aceștia este cel mai potrivit pentru job. Întrebările sunt diverse, însă în general urmează un anumit tipar, astfel că anumite întrebări există la toate interviurile de angajare.

 

Care este ținuta și atitudinea recomandată?

5.webp?1694428539247

Pentru a face o impresie bună, este important să te îmbraci formal. Fii relaxat și adoptă o atitudine încrezătoare. Vorbește deschis și încearcă să nu te bâlbâi. Fii elegant/ă în mișcări și menține o poziție a corpului dreaptă. Nu gesticula excesiv, și nu încerca să pari ceea ce nu ești, ci încearcă să fii tu însuți, pentru că angajatorii așteaptă să vadă acest lucru.

 

Mai jos îți vom prezenta o listă de întrebări care sunt cel mai des întâlnite la interviul de angajare și ce răspunsuri ai putea să dai pentru un rezultat optim:

 

1. Întrebări despre tine :

  • Poți să-mi spui câteva lucruri despre tine ?

Aceasta este de obicei întrebarea cu care începe interviul. Angajatorilor le place să audă povești despre potențialii angajați, de aceea poți răspunde la această întrebare sub forma unei povești. Dar nu uita, ești la un interviu de angajare. Este important să oferi informații relevante precum pasiunea ta, experiența profesională anterioară, experiența academică și experiențele cheie care te pot califica pentru acest post și să nu te abați prea mult de la subiect.


Exemplu de răspuns:

Provin dintr-un oraș în care oportunitățile educaționale erau limitate. Totuși acest lucru nu m-a oprit din a-mi obține diploma de Specialist în Marketing. Pe lângă aceasta, mi-am aprofundat cunoștințele în domeniul Marketingului, cu ajutorul unor cursuri online pe care le-am finalizat cu o acreditare. În ultimii 3 ani am lucrat ca și Specialist Marketing Junior la compania X și m-am ocupat cu promovarea pe rețelele de socializare, realizarea de articole pentru blogul companiei, comunicarea cu clienții și implementarea strategiilor de comunicare potrivite. În momentul de față am dobândit următoarele abilități: seriozitate, muncă în echipă, adaptabilitate, care m-ar face potrivit/ă pentru această oportunitate de job. 


  • Cum ai aflat de acest post?

Prin această întrebare angajatorul dorește să afle cum ai ajuns la ei. Pentru a răspunde la această întrebare menționează numele persoanei care te-a recomandat, dacă este cazul, și menționează poziția sa în companie, dacă ai găsit jobul singur/ă, menționează pe ce platformă sau prin ce mod, iar dacă ai fost recrutat/ă explică ce te-a făcut să fii interesat/ă de acest job.

 

Exemplu de răspuns:

Am aflat de această oportunitate de job prin platforma LinkedIn, deoarece urmăresc de ceva timp profilul companiei dumneavoastră. Mă pasionează foarte mult domeniul în care prestează compania și am fost încântat/ă să pot să aplic în cadrul acestui job. Competențele cerute de dumneavoastră se potrivesc perfect cu cele pe care le am și cu experiența dobândită de mine și consider că ar fi o oportunitate excelentă pentru mine și cariera mea.


  • Ce tip de mediu de lucru preferi?

Intervievatorii pun în general această întrebare pentru a vedea dacă v-ați făcut timp să cercetați compania și să vă gândiți la modul în care v-ați putea încadra în cultura sa. Asigură-te că ți-ai făcut documentarea în ceea ce privește cultura organizației la care vrei să aplici. Acest lucru te poate salva în situația în care ți se adresează o întrebare de acest gen. În general este bine ca mediul de lucru pe care îl preferi să fie cel puțin asemănător cu cel al organizației respective. Dacă nu, atunci s-ar putea ca acest job să nu fie potrivit pentru tine. Pentru a da un răspuns satisfăcător poți menționa aspecte precum colegialitate, mediu de lucru liniștit sau dinamic, acordarea priorității pentru colaborare și corectitudine, în funcție de preferințele tale proprii. Scopul tău principal este de a vedea dacă etica ta se potrivește cu cea a companiei.

 

Exemplu de răspuns:

Îmi place un mediu de lucru mai alert deoarece mă ajută să mă auto-motivez și mă ține mereu în priză. Mă face să mă simt că mereu am ceva nou de învățat și mă ajută să mă dezvolt și să cresc. Mă simt foarte bine în compania altor colegi de muncă și îmi place să lucrez într-o echipă. Îmi doresc un mediu de lucru în care să colaborez cu colegii mei și să atingem împreună țelul propus, spre deosebire de mediul de lucru unde se promovează concurența. Ultimul meu job a avut acest tip de mediu de lucru și consider că mi s-a potrivit foarte bine.


  • Preferi să lucrezi independent sau în echipă?


7.webp?1694428603349


În general cam toate mediile de lucru vor include într-o anumită măsură munca de echipă,de aceea este bine să te familiarizezi cu acest concept. Când oferi un răspuns la acest tip de întrebare este bine să fii sincer, dar în același timp să oferi un răspuns care să te avantajeze. Dacă nu îți place neapărat să lucrezi în echipă poți spune că cel mai bine lucrezi pe cont propriu, dar ești o persoană adaptabilă și te poți descurca și într-un mediu colegial. Menționează că pentru tine cel mai important aspect este ducerea sarcinilor la un bun sfârșit.

Exemplu de răspuns:

Prefer o combinație între cele două. Îmi place să am o echipă cu care să colaborez și de cu care să dezbat diverse aspecte, dar mă simt, de asemenea, confortabil să îmi asum și sarcini care îmi cer să lucrez independent. Am descoperit că lucrez cel mai bine atunci când mă pot concentra singur într-un spațiu liniștit, dar apreciez foarte mult și colaborarea cu colegii mei de echipă pentru a găsi cele mai bune idei și pentru a duce la bun sfârșit ceea ce avem de făcut.


  • Care sunt punctele tale forte?

Pentru a da un răspuns satisfăcător la această întrebare trebuie să te documentezi puțin înainte. Citește cu atenție descrierea postului pentru a vedea ce aptitudini dorește compania să vadă la tine. Potrivește câteva dintre aceste competențe cu niște exemple specifice despre modul în care ai demonstrat cu succes acea competență în trecut.

Exemplu de răspuns:

Unul dintre punctele mele forte este faptul că am o foarte mare atenție la detalii. De exemplu, în cadrul jobului anterior, supervizorul meu a apreciat faptul că am rezolvat în mod independent majoritatea erorilor de sistem și am semnalat în mod corespunzător problemele care afectau sarcinile colegilor mei de echipă. Consider că abilitățile mele de organizare și atenția la detalii atunci când scriu și rezolv anumite probleme mă vor ajuta și în cadrul acestui loc de muncă.


  • Care sunt punctele tale slabe?

În general angajatorii pun această întrebare pentru a vedea cât de bine te cunoști pe tine însuți, dacă ești conștient de propriile defecte și dacă îți dorești să lucrezi la ele. Încearcă să fii sincer, dar nu prea sincer. Încearcă să împărtășești o trăsătură care nu te împiedică din îndeplinirea sarcinilor principale ale postului, dar care totuși poate fi îmbunătățită.

 

Exemplu de răspuns:

Unul dintre defectele mele este faptul că mă afund prea tare în muncă. Îmi doresc ca totul să meargă ca pe roate și să ajut pe toată lumea, iar acest lucru devine în defavoarea mea câteodată. Mi-am dat seama că este mai bine pentru mine să spun "nu" la unele lucruri pentru a nu mă suprasolicita. 


  • Ce ai făcut în ultimul an pentru a-ți îmbunătăți cunoștințele?

Angajatorii doresc să afle cum își petrec oamenii timpul liber și dacă o fac și într-un mod eficient. Trebuie să răspunzi sincer la orice fel de întrebare, de aceea chiar dacă nu ți-ai petrecut timpul perfecționându-te poți spune acest lucru, adăugând că îți dorești să faci acest lucru pe viitor.

 

Exemplu de răspuns:

Am știut dintotdeauna ce îmi doresc să fac din punct de vedere profesional și m-am documentat foarte bine înainte de a alege această carieră. Când am ales acest drum m-am perfecționat în domeniu și am încercat să învăț constant lucruri utile. În ultima vreme m-am axat mai mult pe dezvoltarea mea personală și am încercat să îmi ocup timpul liber cu lucruri care mă relaxează și îmi fac plăcere. Pe viitor, îmi doresc să mă mai dezvolt și pe partea profesională. 


  • Care sunt așteptările tale din punct de vedere salarial?

8.webp?1694428653042

Mai devreme sau mai târziu, ți se va pune și această întrebare. Mulți candidați se tem de această întrebare deoarece consideră că dacă spun o sumă prea mică, vor pierde bani, iar dacă spun o sumă prea mare, riscă să piardă oportunitatea postului. Intervievatorii pun această întrebare pentru a se asigura că așteptările tale sunt în concordanță cu suma pe care au bugetată pentru acest rol. Iată cum ai putea să abordezi această întrebare:

 

Exemplu de răspuns:

Poți fii direct și poți oferi o sumă:

Așteptările mele salariale sunt cuprinse între x și y, ceea ce reprezintă salariul mediu pentru un candidat cu nivelul meu de experiență în acest oraș. Cu toate acestea, sunt o persoană flexibilă și pot accepta și o altă ofertă asemănătoare.

 

Sau poți să răspunzi cu o altă întrebare:

Înainte de a răspunde la această întrebare aș dori să aflu mai multe despre poziție, îndatoriri și echipă. Aceste aspecte vor determina așteptările mele salariale. Pot să vă întreb ce interval ați luat dumneavoastră în considerare pentru această poziție?

  • Ai mai aplicat și pentru alte joburi sau ai mai primit alte oferte?

Intervievatorii vor să știe dacă ești cu adevărat interesat de acest post sau dacă este doar una dintre multele opțiuni pe care le ai. Vor să afle dacă acest post este prioritar pentru tine. Trebuie să fii sincer și să dai un răspuns veridic.

 

Exemplu de răspuns:

Am aplicat la mai multe companii pe poziții asemănătoare, însă acest job este în capul listei pentru mine deoarece îmi oferă cam tot ce am nevoie și consider că mi se potrivește foarte bine.


  • Din CV-ul tău reiese că ți-ai luat un an sabatic. Ne poți spune de ce?

Anul sabatic se referă la o perioadă de timp în care ai luat o pauză din diverse motive personale. Acest aspect se poate aplica în cazul studiilor sau în cazul locurilor de muncă. În general, scopul acestui an sabatic este regăsirea și descoperirea de sine. Dacă ai făcut acest lucru nu uita să menționezi faptul că scopul tău nu a fost doar să pierzi vremea și să nu muncești și că ai făcut alte lucruri relevante în acea perioadă, cum ar fi voluntariat, călătorit, etc. Descrie pe scurt ce ai făcut în acel an și apoi menționează în ce măsură te-a ajutat în dezvoltarea ta personală.

 

Exemplu de răspuns:

În ultimul an de liceu nu m-am simțit pregătit/ă să aleg ce voi face cu viitorul meu. Nu știam dacă îmi doream să urmez studii superioare sau să încep direct să lucrez. Nu știam care era vocația mea și care era drumul meu în viață. Am vrut să mă regăsesc și să aflu ce îmi place să fac, așa că am încercat tot felul de lucruri și m-am pus în situații care să mă scoată din zona de confort. Am călătorit singur/ă, am făcut voluntariat în țară și în străinătate, am participat la tot felul de evenimente și am citit foarte mult din sfera de dezvoltare personală.


  • Unde te vezi peste 5 ani?

Angajatorii doresc să știe dacă obiectivele tale sunt aliniate cu afacerea lor și cât de ambițios ești în ceea ce privește cariera ta. De aceea, este important să menționezi care sunt planurile tale de viitor în ceea ce privește parcursul tău profesional și să menționezi cum acest job te poate ajuta să evoluezi.

 

Exemplu de răspuns:

Printre obiectivele mele viitoare pentru următorii câțiva ani se numără o funcție managerială și conducerea unei echipe proprii. Îmi doresc să mă dezvolt atât pe plan profesional, cât și pe plan personal și îmi doresc să îmi îmbunătățesc abilitățile mele actuale și să învăț lucruri noi.

  • De ce îți dorești să lucrezi în această companie?

9.webp?1694428730076

La această întrebare cel mai bun răspuns este unul în care menționezi interesul tău pentru poziția la care candidezi, să demonstrezi că ești pasionat de ceea ce faci și să le explici angajatorilor de ce acest post se potrivește perfect cu interesele și abilitățile tale.

 

Exemplu de răspuns:

M-am documentat cu privire la misiunea, viziunea și valorile companiei și consider că obiectivele și cultura se aliniază perfect cu obiectivele mele profesionale. Aș fi foarte fericit să fac parte dintr-o echipă care are aceleași țeluri de viitor ca și mine.


  • Care este cea mai mare realizare a ta?

Prin această întrebare angajatorii vor să afle cât de bun ești în ceea ce faci, așa că acesta este momentul în care poți străluci. Enumeră abilitățile și punctele tale forte. Descrie lucrul de care ești cel mai mândru/ă din punct de vedere profesional și demonstrează-le angajatorilor valoarea pe care tu o poți aduce companiei.

 

Exemplu de răspuns:

Cea mai mare realizare a mea a fost proiectul X, în cadrul companiei Y. A fost un proiect extrem de important iar reputația companiei a stat în mâinile echipei noastre. A fost prima dată când am condus un proiect de asemenea anvergură și m-am descurcat foarte bine. Am învățat foarte multe lucruri precum importanța comunicării eficiente într-o echipă și o mai bună gestionare a timpului. Proiectul a fost un succes și am obținut rezultate excelente.


  • De ce ai plecat de la ultimul tău job?

Prin această întrebare recrutorii vor să afle dacă ai calitățile necesare pentru a te menține pe poziția la care aplici, așa că nu uita să fii sincer și să menționezi motivul real pentru care îți cauți acum alt job, dar în același timp spune că vei fi 100% dedicat pentru această oportunitate.

 

Exemplu de răspuns:

Am părăsit ultimul meu job pentru că am fost nevoit/ă. Am avut niște probleme de sănătate care nu m-au ajutat să continui să lucrez și a trebuit să iau o pauză și să mă axez pe sănătatea mea. Am depășit această problemă iar acum sunt apt pentru muncă. Aștept cu nerăbdare să îmi reiau activitatea.


  • Ce ți-a plăcut cel mai mult la ultimul tău job?

Atunci când răspunzi la o întrebare despre ceea ce ți-a plăcut cel mai mult într-un rol anterior, poate fi util să menționezi o abilitate, o trăsătură sau o responsabilitate care este necesară pentru acest rol. Acest lucru poate demonstra că înțelegi foarte bine rolul pentru care candidezi și știi deja că există aspecte ale acestuia care ți-ar plăcea.

 

Exemplu de răspuns:

Ultimul meu job m-a ajutat foarte mult să învăț lucruri noi și să mă dezvolt pe plan profesional. Fiind începător, nu mi-a fost ușor, dar cu ajutorul echipei și al conducerii m-am adaptat destul de repede și faptul că totul a fost transparent și am putut să comunicăm deschis mi-a fost de mare ajutor.


  • Ce nu ți-a plăcut la ultimul tău job?

Pentru a da un răspuns la această întrebare nu începe prin a denigra compania la care ai lucrat înainte. Păstrează o atitudine obiectivă, dar fii sincer. Este important să menționezi lucruri legate de mediul de muncă pe care l-ai avut acolo, relația cu colegii și conducerea și alte detalii care pot fi relevante pentru angajatori.

 

 Exemplu de răspuns:

Fostul meu loc de muncă nu îmi mai oferea oportunitatea să cresc și să mă dezvolt din punct de vedere profesional. Am ajuns într-un punct în care simțeam că stagnez. Sunt o persoană care are nevoie să se perfecționeze constant în tot ceea ce face. Deși sunt recunoscător pentru tot ce mi-a oferit acel job, am simțit că este timpul să trec la nivelul următor în ceea ce privește viața mea profesională.


  • Cu ce te diferențiezi față de alți candidați la acest job?

În cadrul oricărei serii de interviuri de angajare vin foarte mulți candidați calificați pentru jobul respectiv. Angajatorii pun această întrebare pentru a vedea cu ce te-ai putea diferenția de ceilalți candidați. Menționează aspecte unice pe care alți candidați nu le-ar avea, precum un atuu, experiență într-un loc de muncă similar, diverse cursuri sau certificări care au legătură cu postul.

 

Exemplu de răspuns:

Comparativ cu colegii cu care am lucrat de-a lungul anilor, cred că am o etică a muncii peste medie. Sunt dispus să stau peste program și să fac treaba atunci când este nevoie. De asemenea, am făcut niște cursuri care m-au ajutat întotdeauna să mă diferențiez de colegii mei.


  • Cum definești succesul?

Angajatorii pun această întrebare pentru a vedea cum definești tu un om de succes și cum succesul ar putea influența obiectivele tale. Un răspuns bun va arăta că știi cum să definești și să-ți măsori obiectivele și că ești dispus să muncești din greu pentru a le atinge.

 

Exemplu de răspuns:

Eu definesc succesul ca fiind îndeplinirea obiectivelor și așteptărilor din rolul meu, De asemenea, îmi doresc să îmi pot ajuta colegii să își atingă propriile obiective de referință, astfel încât compania să aibă succes.


  • Cum arată pentru tine jobul perfect?

De obicei, angajatorii pun această întrebare pentru că vor să se asigure că interesele și obiectivele tale sunt compatibile cu parcursul profesional al postului vacant.

 

Exemplu de răspuns:

Slujba mea de vis ar fi o poziție de conducere în care ceilalți membri ai echipei sunt participanți activi, iar comunicarea eficientă în cadrul echipei are loc zilnic. Îmi place să văd un proiect dus până la capăt și apoi să mă bucur de rezultatele obținute, împreună cu colegii mei.


  • Cum consideri că ar trebui să arate un lider bun?


10.webp?1694428790260

Angajatorii pun această întrebare pentru a afla cum vezi tu poziția de lider, ce îndatoriri consideri că are un lider față de echipa sa și cum ar trebuie să se comporte cu subalternii săi. De asemenea, prin această întrebare, ei estimează dacă tu ai avea toate calitățile necesare pentru a te afla într-o astfel de poziție.

 

Exemplu de răspuns:

Consider că un lider bun știe cum să își motiveze echipa pentru obținerea celor mai bune rezultate. El este capabil să comunice eficient cu subalternii săi și menține o relație bună cu aceștia, bazată pe respect și corectitudine. Știe cum să gestioneze orice conflict și găsește cele mai bune soluții.


  • Ai întrebări pentru noi?

Există șanse destul de mari să primești această întrebare la sfârșitul interviului. Prin această întrebare, angajatorii vor să vadă interesul tău pentru oportunitatea de job și pentru compania lor. Chiar dacă nu ai neapărat întrebări, este bine să te gândești pe moment la o curiozitate sau o neclaritate pe care ai avut-o de-a lungul acestui proces. Angajatorii sunt acolo și pentru a răspunde la întrebări, nu doar pentru a le pune.

 

Exemplu de răspuns:

Cum arată pentru voi candidatul ideal?

Am citit cu atenție fișa postului, însă am neclarități cu privire la x. Îmi puteți oferi mai multe informații?

Care sunt unele dintre provocările cu care se confruntă de obicei oamenii în această poziție?

2. Întrebări situaționale:

  • Cum faci față presiunii sau situațiilor stresante?


6.webp?1694428877933

Prin această întrebare angajatorul vrea să afle dacă ții piept presiunii sau cedezi în fața ei. Acesta vrea să se asigure că nu vei face o criză de anxietate sau o cădere nervoasă în cazul în care vei da de o situație mai stresantă. Abilitatea de a rămâne calm și a gestiona situațiile de criză cu tact este un atuu căutat de toate companiile la angajații lor. Pentru a răspunde la această întrebare oferă un exemplu de situație din trecut în care ai acționat corespunzător într-o situație stresantă.

 

Exemplu de răspuns:

În general sunt o persoană calmă și răbdătoare. Pot face față presiunii și știu cum să îmi gestionez emoțiile atunci când este cazul. În trecut am dat de nenumărate situații de acest tip, iar cu timpul am reușit să le gestionez din ce în ce mai bine. De exemplu, în cadrul jobului anterior a trebuit să termin un proiect de mare anvergură, la care lucram cu colegii mei. Eram foarte aproape de deadline și încă mai erau foarte multe lucruri de făcut. În loc să arăt cu degetul, prima mea reacție a fost să fac un pas înapoi și să găsesc strategii pentru a rezolva problema respectivă. În cele din urmă am reușit împreună să găsim soluții și să finalizăm la timp proiectul.


  • Cum te organizezi atunci când ai mai multe lucruri de făcut în același timp?

Angajatorii vor să înțeleagă cum îți folosești timpul și energia pentru a fi productiv și eficient. Ei caută să afle dacă reușești să gestionezi situațiile stresante cu brio și dacă poți fi punctual în ceea ce privește termenele limită. Discutați un caz specific în care ai rămas în grafic. Vorbiți despre importanța și urgența proiectelor la care lucrezi și despre modul în care îți aloci timpul. Explică-i angajatorului cum reușești să rămâi organizat/ă și concentrat/ă pe munca pe care o ai în față.

 

Exemplu de răspuns:

Sunt obișnuit/ă să jonglez cu sarcinile în cel mai eficient mod. La locul de muncă anterior foloseam o agendă sau un software care mă ajuta să țin evidența sarcinilor. Acolo notam sarcinile finalizate, în curs de lucru și cele neîncepute. Astfel reușeam să mă organizez în așa fel încât să nu ratez nimic și să le duc pe toate la bun sfârșit. De asemenea, am constatat că mă ajută foarte mult să stabilesc prioritățile pentru ceea ce trebuie făcut mai întâi, pentru a fi mai eficient/ă.


  • Cum gestionezi o situație conflictuală la locul de muncă?

Angajatorii pun această întrebare pentru a evalua abilitățile de comunicare, capacitatea de a rezolva probleme și modul în care faci față stresului. Un răspuns bun va ilustra un moment în care te-ai confruntat în trecut cu un obstacol și ai reușit să îți păstrezi calmul, găsind în același timp o soluție productivă.

 

Exemplu de răspuns:

În trecut am lucrat în cadrul unei companii de vânzări. Eram pe postul de asistent manager și unul dintre angajații pe care îi aveam în subordine întârzia frecvent sau de multe ori pleca fără să anunțe în timpul programului. Prima dată când l-am abordat a avut o atitudine defensivă și a plecat. Am schimbat puțin metoda de abordare și am încercat să rămân calm. Am încercat să îl fac să se apropie de mine și am discutat deschis problema și am menționat că îl apreciez pe el și munca pe care o depune. I-am explicat cum ar putea avansa în cadrul companiei dacă prezența sa se îmbunătățește, iar în cele din urmă atitudinea lui s-a schimbat radical și nu am mai întâmpinat probleme cu el.


  • Spune-mi despre un moment în care ai avut o neînțelegere cu șeful tău?


11.webp?1694428918610

Angajatorii doresc adesea să afle despre relațiile tale anterioare cu managerii și în special, despre momentele în care ați avut discuții dificile. Diferențele de opinie sunt frecvente la locul de muncă, așa că această întrebare se referă mai mult la modul în care gestionați situațiile dificile și la modul în care comunicați idei care le-ar putea contrazice pe ale celorlalți.

 

Exemplu de răspuns:

Fostul meu manager mi-a dat un task care nu mi s-a părut potrivit. Lucram în publicitate și el mi-a spus să implementăm o nouă strategie pentru un produs. Știind că strategia nu a mai fost folosită și am putea pierde timp și bani dacă ea nu ar fi funcționat m-am gândit să programăm o discuție pe această temă. I-am explicat că am putea mai întâi să testăm strategia pe un produs deja existent, ceea ce ar fi redus costurile și riscul de eșec. Deși am fost extrem de emoționat/ă, am reușit să purtăm o discuție care a salvat bani și timp pierdut.

Acasa blogArticolul următor
Caută
Ultimele articole
Într-o societate axată pe perfecțiune, unde fiecare aspect al vieții noastre este atent comparat și examinat, unde standardele impuse de societate...
Carl Gustav Jung, cunoscut după numele de Carl Jung, a fost unul dintre cei mai mari și influenți psihologi și filozofi. Acesta a fost fondatorul...
În societatea modernă, sindromul impostorului a devenit o problemă din ce în ce mai întâlnită în rândul persoanelor de toate vârstele, indiferent...