Lumina albastră – ce este și cum îți poate afecta vederea?

Ceea ce mulți nu cunosc despre telefoanele mobile, tablete, laptopuri, televizoare și alte dispozitive este că acestea emit o lumină care nu este deloc sănătoasă pentru vedere. Această lumină se numește „lumina albastră” sau „blue light” în limba engleză și în ultimii ani a devenit una dintre cauzele principale ale problemelor oculare. Pe lângă riscurile sale în ceea ce privește calitatea vederii, lumina albastră poate fi și un factor declanșator al problemelor de somn și concentrare.

În acest articol vom explora mai îndeaproape lumina albastră, impactul său asupra sănătății ochilor, a calității somnului și a concentrării, oferind metode prin care ne putem proteja de efectele sale negative.

 2.webp?1718032061382

Ce este lumina albastră?

Lumina albastră este o parte a spectrului de lumină vizibilă care are o lungime de undă scurtă și un nivel de energie ridicat, situată între 380 și 500 nanometri. Putem defini lumina albastră în cel mai simplu mod prin a o descrie ca fiind o lumină cu intensitate ridicată și cu o lungime de undă scurtă.

Lumina albastră este un tip de lumină vizibilă și de înaltă energie (HEV), fiind asemănătoare cu lumina violet. Toate luminile vizibile se încadrează într-un spectru de culori, cuprinzând culori mai închise precum albastrul și violetul, unde lungimile de undă sunt mici iar intensitatea este foarte mare și culori mai deschise, care sunt mai plăcute ochiului, precum roșu sau galben, care au lungimi de undă mari și intensitate scăzută. Lumina albastră și cea violet se apropie cel mai mult de lungimea de undă și intensitatea ultravioletelor.

Deși lumina albastră este prezentă în mod natural în lumina solară și contribuie la reglarea ritmului circadian sau ciclul trezirii și al somnului, expunerea excesivă la surse artificiale de lumină albastră poate avea efecte negative asupra sănătății.

4.webp?1718032109834

Unde găsim lumina albastră?

Deși avem tendința de a ne concentra doar asupra luminii albastre emise de dispozitivele electronice, este important de reținut că ea este emisă și de soare, prin lumina naturală. În plus, până și becurile fluorescente sau cele de tip led conțin lumină albastră. Fie că suntem sau nu conștienți de acest aspect, lumina albastră este prezentă peste tot.

Totuși, chiar dacă suntem înconjurați de lumina albastră peste tot, inclusiv afară, lumina albastră emisă de ecranele telefoanelor, tabletelor, computerelor și televizoarelor este cea care poate să pună cu adevărat probleme în ceea ce privește sănătatea noastră.

 

Impactul luminii albastre asupra sănătății

Întotdeauna o viață echilibrată este cheia. Așa cum prea mult zahăr sau lipsa hidratării ne pot cauza probleme de sănătate, la fel se întâmplă și în cazul luminii albastre. Expunerea excesivă la lumina albastră prin intermediul ecranelor telefoanelor, computerelor, tabletelor, televizoarelor și a altor dispozitive electronice este cea care poate cauza probleme de sănătate. Dacă expunerea la lumina albastră artificială nu este exagerată, atunci riscurile sunt extrem de reduse.

 

Riscurile în ceea ce privește sănătatea oculară

Principalele riscuri prezentate de expunerea în exces la lumina albastră fără protecție sunt în cazul deteriorării sănătății ochilor. În timp ce pielea noastră nu are probleme în ceea ce privește absorbția și protecția față de lumina albastră, în cazul ochilor noștri este cu totul și cu totul altă poveste. Din cauza intensității mari și a lungimii de undă scurte, lumina albastră este capabilă să pătrundă dincolo de cornee și să deterioreze retina, care este cea mai sensibilă parte a ochiului uman. Iată la ce riscuri te expui atunci când stai prea mult cu ochii în ecranele dispozitivelor electronice:

1. Oboseală oculară

Expunerea prelungită la ecranele digitale poate duce la oboseala ochilor, cunoscută și sub numele de sindromul vederii la calculator. Oboseala ochilor se manifestă de obicei prin simptome precum ochi uscați și iritați, vedere încețoșată, dureri de cap, lăcrimare și disconfort ocular general.

 

2. Degenerescența maculară

Studiile sugerează că expunerea prelungită la lumina albastră poate contribui la degenerescența maculară legată de vârstă, o afecțiune care poate duce la pierderea vederii centrale, afectând calitatea vieții.

 

Riscuri în ceea ce privește calitatea somnului

Pe lângă riscurile cele mai uzuale, în cazul sănătății ochilor, lumina albastră poate să fie dăunătoare pentru om și din alte puncte de vedere. Lumina albastră poate perturba ritmul circadian, ceasul intern al corpului care reglează ciclul somn-trezire. Aceasta suprimă producția de melatonină, hormonul somnului, făcând dificilă adormirea și reducând calitatea somnului. Expunerea la lumină albastră seara poate duce la insomnie și tulburări de somn.

 5.webp?1718032144622

Ce poți face pentru a preveni aceste riscuri?

1. Limitarea utilizării dispozitivelor înainte de culcare

Evită utilizarea dispozitivelor digitale cu cel puțin o oră înainte de culcare pentru a permite corpului să se pregătească pentru somn și pentru a îmbunătăți calitatea acestuia.

2. Setări de afișare ajustabile

Activarea modurilor de noapte („Night Shift” pe iPhone, „Night Light” pe Windows) poate reduce emisia de lumină albastră și poate contribui la menținerea unui ritm circadian sănătos.

 

3. Pauze regulate și bune practici de utilizare a ecranelor

Urmează regula 20-20-20: la fiecare 20 de minute, ia o pauză de 20 de secunde și privește un obiect aflat la 20 de cm distanță. De asemenea, asigură-te că ai o iluminare ambientală adecvată în spațiul de lucru pentru a reduce stresul ocular.

 

4. Filtre de lumină albastră

Ochelarii cu filtre de lumină albastră sau aplicațiile de filtrare a luminii albastre pe dispozitivele digitale pot ajuta la reducerea expunerii la lumina albastră, mai ales în orele serii.

 3.webp?1718032220819

Cum să faci rost de filtre pentru lumina albastră?

Filtrele de lumină albastră sunt fie o barieră fizică ce blochează lumina albastră, fie diverse softuri sau aplicații pe care le poți instala pe dispozitivul tău pentru a reduce expunerea. Câteva dintre aceste aplicații sunt „F.lux” sau „Iris”. Acestea blochează emisia de lumină albastră direct de pe dispozitive, sporind culorile mai calde precum roșu, portocaliu sau galben.

În cazul aplicației F.lux, aceasta este capabilă să seteze de una singură intensitatea filtrului, în funcție de lumina ambientală a camerei în care se află dispozitivul, fără să mai fie nevoie ca aceasta să se seteze manual. În cazul Iris, este vorba despre o aplicație intuitivă și usor de folosit, cu opțiuni în ceea ce privește o mare varietate de moduri ale filtrelor.

În cazul filtrelor fizice, ochelarii cu lentile concepute special pentru a bloca lumina albastră sau filtrele fizice pentru ecrane pot fi o opțiune extrem de eficientă. Acestea acționează prin blocarea undelor scurte, de înaltă frecvență, și permit trecerea undelor lungi, de joasă frecvență. Filtrele fizice utilizate pentru ecrane sunt o metodă extrem de simplă și eficientă prin care puteți reduce considerabil expunerea la lumina albastră.

În cazul în care niciuna dintre opțiunile prezentate mai sus nu ți se potrivesc, poți reduce expunerea la lumina albastră direct pe laptopul sau computerul tău. Windows 10 prezintă o funcție denumită „Night Light” sau lumina de noapte, care controlează iluminarea ecranului. Ceea ce este avantajos în cadrul acestei funcții este capacitatea sa de a controla cât de mult scade lumina albastră de pe ecran.

 

Despre ecranul negru și ecranul alb

Ceea ce mulți nu cunosc este faptul că și culoarea ecranelor pe care le privim zilnic ne poate influența riscul de a dezvolta anumite afecțiuni oculare. De aceea este important să cunoaștem acest aspect și să știm ce fel de ecrane au cel mai scăzut risc de a ne afecta sănătatea.

În ceea ce privește textul scris, cea mai bună combinație de culori este negrul pe alb. Irisul se poate adapta cu ușurință, motiv pentru care de secole există această combinație de culori în cazul textelor scrise. Totuși, în cazul textului alb pe un fundal negru, irisului îi este mai greu să proceseze informațiile scrise. Ceea ce este important de reținut este că între culorile alese, în ceea ce privește un text și fundalul său trebuie să existe un contrast corect și plăcut ochiului, indiferent de culorile acestora, pentru a evita oboseala oculară.

În schimb, în cazul „Dark Mode” sau al modului întunecat, cea mai actuală opțiune care a devenit din ce în ce mai utilizată pentru dispozitivele electronice, unde textul este alb pe un fond negru, acesta permite ochiului să se adapteze mai ușor luminii din jur. Modul întunecat este indicat atunci când avem condiții de lumină scăzută.

 contrast%20si%20lizibilitate.webp?1718032186413

Ce ajustări poți face pentru a crea confort ochilor tăi?

1. Luminozitatea

Este foarte important ca luminozitatea dispozitivelor să fie adaptată luminii din încăperea în care te afli, pentru a crea un mediu confortabil pentru ochii tăi și pentru a reduce afecțiuni precum oboseala oculară. De obicei, dispozitivele inteligente sunt capabile să seteze luminozitatea singure, însă în unele cazuri aceste lucru trebuie realizat manual.

 

2. Dimensiunea textului

Dimensiunea textului pe care îl citim pe ecranele noastre este extrem de importantă. Ea poate influența major gradul de confort al ochilor noștri atunci când trebuie să citim un text.

 

3. Temperatura culorilor

Temperatura culorilor are și ea un impact important în ceea ce privește oboseala oculară. Culorile intense al luminii precum albastrul și violetul sunt cele mai obositoare, în timp ce culorile calde precum galben, portocaliu și roșu sunt mai plăcute ochiului. Reducerea temperaturii de culoare a afișajului poate micșora cantitatea de lumină albastră emisă pentru un confort vizual mai bun pe termen lung.

 

În concluzie, într-o lume în care utilizarea dispozitivelor digitale este omniprezentă, este esențial să fim conștienți de impactul luminii albastre asupra sănătății noastre. Adoptarea unor măsuri simple de protecție poate ajuta la prevenirea oboselii ochilor și la menținerea unui somn sănătos. Gestionarea adecvată a expunerii la lumina albastră, prin utilizarea filtrelor, ajustarea setărilor de afișare și menținerea unor bune practici de utilizare a ecranelor, poate ajuta la menținerea concentrării și la protejarea sănătății pe termen lung.

Acasa blogArticolul următor
Caută
Ultimele articole
Într-o societate axată pe perfecțiune, unde fiecare aspect al vieții noastre este atent comparat și examinat, unde standardele impuse de societate...
Carl Gustav Jung, cunoscut după numele de Carl Jung, a fost unul dintre cei mai mari și influenți psihologi și filozofi. Acesta a fost fondatorul...
În societatea modernă, sindromul impostorului a devenit o problemă din ce în ce mai întâlnită în rândul persoanelor de toate vârstele, indiferent...